oscar si heath ledger

 

Recunosc, nu am vazut decat parti din film. mai mult, nu am vazut nici celelalte filme care au avut nominalizari in aceasta categorie (cel mai bun actor in rol secundar). Dar cum ar fi fost sa nu ii dea lui Heath Ledger premiul Oscar?

Oricat de bine ar fi jucat ceilalti, cum ar fi vuit ziarele, a doua zi, cu titlul “Heath Ledger, NEonorat post-mortem”? Asa ceva.. nu se face, nu? 

Nu stim de ce a murit. Explicatia clara nu a fost data, prezumtiile oprindu-se, oficial, la supradoza de medicamente, accidentala. Atat de tacuta a fost presa in jurul motivelor adevarate si a cautarii adevaratilor actori, incat nimeni, nicaieri, nu indrazneste sa afirme ca Heath Ledger s-a sinucis. Nu vrem sa credem ca un artist plin de viata, asa cum il vazusem in “10 Things I Hate About You” si “A Knight’s Tale”, care canta pe un stadion si dansa intre un turnir si celalalt, ar fi putut ajunge la o depresia atat de puternica incat sa se hotarasca pentru un asemenea gest. Nu vrem sa credem, si, ca sa o demonstram, il premiem cu un Oscar, pentru ultima prestatie. 

Ne plasam eroii in sfera filmului. Ei nu se mai gasesc in carne si oase, printre muritorii de rand, ci sunt plasmuiri de regizori, in cadre ideale si cu replici inteligente. Nu spun ca Heath nu merita Oscarul. Din partile filmului, pe care le-am vazut, joaca, intr-adevar, genial. Dar cum ar fi fost sa nu ii uram un “Heath, esti printre stelele Hollywood-ului, acum ne privesti din inaltul cerului, acolo unde ai ajuns”, daruindu-i, ca tribut, statueta de aur? 

Ceilalti mai pot astepta. Filmele bune au sa mai vina. Si daca nu mai asteapta, ii premiem post-mortem.

Doubt.

astazi am urmarit 2 filme apreciate pozitiv pe IMDB, pe care mi le recomandasera si alte persoane. doua filme diferite.

primul a fost “DOUBT”, unde Merryl Streep si Philip Seymour Hoffman se joaca de-a soarecele si pisica, fapt ce le-a adus deja nominalizari la oscar. care este povestea? la un an de la asasinarea presedintelui Kennedy, intr-o scoala catolica din cartierul Bronx al New York-ului, este acceptat un baiat negru. atentia exagerata pe care unul din profesori, preotul Flynn, o acorda acestuia, o determina pe directoarea scolii, calugarita Aloysius Beauvier, sa il suspecteze de molestare sexuala.

preotul neaga vehement acuzatiile aduse, incredintat ca directoarea nu va putea dovedi niciodata faptele imputate. in razboiul dintre cei doi este prinsa si calugarita james, care se afla undeva intre inocenta-naivitate si inteligenta intuitiva. de altfel, ea este cea care o alerteaza, initial, pe sora Aloysius.

forta transmisa de film rezida in dialogurile dintre cele doua personaje principale. Flynn nu recunoaste in niciun moment actul, in timp ce directoarea ii reteaza orice incercare de a se ascunde. in fata ei, preotul este ca inaintea unui inchizitor nemilos, care ii priveste in suflet, fara sa scape niciun detaliu. pe flynn il tradeaza gesturile, privirea, carora sora Aloysius le desluseste intelesurile. directoarea CUNOASTE OAMENII, asa cum singura afirma.

pe fundalul acestui lupte apare conflictul intre traditie si spirit modern in interiorul bisericii. e sora Aloysius rigida? este compromisul, adulat de Flynn, o solutie, un pas inainte?

finalul este, asa cum se cade la un film nominalizat la premiile Academiei, neasteptat. in ciuda castigarii razboiului, norii indoleilii sunt in inima calugaritei. a fost sau n-a fost?

trebuie, insa, sa invatam din film. scenele trebuie disecate. momentele din biroul directoarei, cand lumina se stinge, incercand parca sa ascunda minciuna parintelui, si cand se aprinde, cazand peste ea si relevand, din gesturi, cheile codurilor unui impostor, sunt magistrale. finalul vorbeste despre slabiciunea umana, dar pune in evidenta, dincolo de acestea, corectitudinea. sora Aloysius alege sa mearga inainte, in ciuda indoielii.

ratiune? simtire? ratiune si simtire, dar orientate in directia potrivita!

book some rest / bucuresti

aveam nevoie sa ies. m-am intalnit cu cativa cunoscuti care m-au intrebat ce fac. ma plimbam singura. (le) era cel putin straniu.

am vazut o scena uriasa de teatru, previzibila (o cunosteam bine), un centru de oras plin de personaje, boeme sau nu. l-am vazut pe inspectorul Colombo, doar ca era mai slab si putin mai tanar. o tanara a trecut pe langa mine si zambea, probabil isi adusese aminte de o intamplare fericita. avea un zambet semi-constientizat, ca tot vine Valentine’s Day si iubirea e in aer.

am vazut un cuplu corect din punct de vedere cromatic, un palton verde si o umbrela Burberry, rosu cu negru.

de pe strada, fiecare magazin parea o toneta. cutii de chibrituri cu reclame luminoase. Corleone, la cateva sute de metri de doi smecheri ai strazii, care cauta portiere lasate neglijent, se plimba nestingherit.

Bucurestiul nostru cel plin de contraste. ascultam muzica instrumentala, fara sa aud zarva masinilor de pe magheru. ma umpluse de viata aerul rece.

prison break in reprize scurte si eficiente. aruncati telecomanda si tastatura. pentru un cocktail cu efecte de ceai de tei, propun acorduri de pian si plimbari nocturne (a se citi la orele serii), fara opriri de shopping. daca ne intalnim pe strada, sa-mi zambiti in coltul gurii.

Craciun de februarie

Ma simteam singura in dialog. Cumva.. lasata cu ochii in soare.  (Care soare cand afara picteaza cerul blocurile in culori proprii? Si le tot picteaza: cer, bloc, cer, bloc. Bloc sau cer ca diferentele s-au cam estompat.)

Doamne, iti multumesc pentru prieteni. N-am sa te cert pentru dezamagiri, ci am sa te laud pentru ca mi-i tii ascunsi, ca pe niste cadouri de Craciun pregatite cu mult inainte, pitite prin colturi de copiii cotrobaitori. Asa imi/ne ascunzi uneori prietenii si ii descoperi cand si cand.

Oare ii ascunzi tu sau ii tin eu intr-o cutie, uit de ei si apoi plang ca nu am?

Da, Doamne, omului mintea de pe urma. Atunci, nu plange pentru ce are deja, accepta ce nu poate avea si isi indreapta mai des ochii spre Tine. Ajuta-ne sa vedem prietenii cand sunt in fata noastra, sa imbratisam parintii si fratii si sa nu mai alergam dupa himere. Stiu, e impotriva naturii noastre. Stiu, vrem mereu mai mult si ne plangem ca suntem saraci cand muntii de aur stau la picioarele noastre.

Dar Tu te-ai pregatit cu cadourile de Craciun si pentru copiii care nu prea merita. Multumim.

xeroxuri si jecmaneli

treaba asta cu xerox-urile, in sesiune, este constientizarea faptului ca nu ai fost la cursuri cand trebuia, si, mai ales, ca nu ai facut rost de ele la timpul potrivit. mi-ar placea sa stiu cati dintre studentii romani invata in noaptea de dinainte de examen pana li se impaienjenesc ochii, pana li se face rau, spre dimineata, pana, ajunsi la culmea disperarii, jura cu mana pe inima ca o sa fie mai bine organizati data viitoare. zadarnice promisiuni.

astazi am primit un apel de la cineva care ma ruga sa ii trag la xerox cursurile pt examenul de maine. ce diferente de preturi de la un centru la celalalt!!! daca la Drept (stie toata lumea ca acolo sunt preturile cele mai bune, dar nu mai aveam timp sa ajung) o pagina este 400 lei (= 0.04 RON; utilizarea ROL este pentru a evidentia diferenta), la xerox-ul unknown-nou deschis-cu un copiator care nu functioneaza decat pe sistemul “one at a time” pagina este 2500 lei (=0.25 RON). am platit de 5 ori mai mult!

morala. sa mergem din timp sa facem rost de cursuri. sa nu mai amanam.

sa reciclam hartia. (asta daca nu ne-am hotarat sa vindem cursurile sau sa le tinem pt nepoti).

deznodamantul pisicii

apel incununat cu succes! dupa 2 promisiuni finalizate cu un refuz dezamagitor, am primit raspuns din partea cuiva care a fagaduit Paradisul pisicesc, o curte, copaci si dragoste pentru noua Missy. le merita, asa ca am trimis-o spre ceea ce va fi casa ei mult timp de acum incolo, sper! 

morala: nu e atat de greu sa faci un bine! desigur, it takes responsability, dar, acolo unde vede vointa, Cerul da si putere ca sa infaptuiesti! 

la cat mai multe atitudini revolutionare !