Cand sting televizorul, incep sa gandesc

28 01 2011

cam asa e si cu muzica tare din casti, pe care o ascult ca sa imi asurzesc constiinta.

Nu stiu de ce am vrut azi sa scriu. Ba da, tocmai am zis in titlu. Incepusem sa imi aud mintea. Vinerea seara nu ma uit la tv.

Am incercat, o perioada, sa imi duc la tacere gandurile. Sa fiu precisa, simpla si rationala – sa fac, fara sa despic firul in patru. Iar cand aveam timp liber, ma drogam putin cate putin cu ceva care sa imi creeze o stare de blur a mintii. Cu o emisiune mondena. Cu zgomot.

N-am sa ma schimb din ce am devenit. Pur si simplu  incerc sa ma exprim – sa ma autodefinesc, sa invat, sa experimentez.

In seara asta, am ridicat degetul de pe butonul de fast forward si am lasat gesturile sa fie lente. Am adormit cu capul pe spatarul canapelei, ghemuita, si cand m-am trezit inca respiram adanc. Uitasem, de cateva luni, ca exist ca entitate plina de senzatii. M-am dat cu crema pe corp si mi-am vazut pielea – ce descoperire, dupa ultimele sute de ore in fata computerului, la birou!

Poate ar trebui sa fie mai multe vineri seara pe saptamana.





Maybe

9 12 2009

Mi-era dor. Mi-era dor sa scriu, fara sa ma gandesc ca cineva citeste.

Hai, putina libertate.

Incerc, usor, inca o data, sa ma avant tot mai sus.

Maybe it’s time for miracles.





8 12 2009

Blogul meu suna trist. A fost creat intr-o perioada trista si a ramas umbra peste el, ca peste mine.

As vrea sa scriu despre putere si despre fericire. Despre inceputuri, despre liniste sau incantare, despre vointa.

Poate ar trebui, inca o data, sa spun punct si de la capat. Sau macar punct.





10 11 2009

Imi spunea cineva ca atunci cand se simtea pierdut canta la pian. Sau la chitara. Isi lasa degetele sa curga pe clape sau pe corzi si muzica ii umplea sufletul. Poate plangea sau poate nu. Poate uita, scrijelindu-si durerea in note.

Azi as fi vrut o icoana. O amuleta. S-o strang in maini. Sa sun pe cineva. Dar cine imi poate da inapoi ce nu mai e sau cine mi-ar putea da uitare?

Pacat ca Dumnezeu nu e fizic si pacat ca imi seamana credinta cu o baba stirba.

Citeam deunazi un gand care spunea ca Dumnezeu n-a creat oamenii din nevoie, pentru confirmari de putere sau „ce sa mai facem astazi?”. Dar de ce? De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

Oh ce-as vrea sa uit tot, iar daca as da timpul inapoi as fi mandra si hotarata, pretentioasa. Mi se pune un nod in gat cand imi vin in minte imagini de demult. Nu traiesc in trecut ci intr-un prezent al decupajelor.





septembrie

9 09 2009

Beyond borders a fost un film care mi-a ramas intiparit in minte de mult timp pentru ca m-am vazut in rolul principal trebuie sa existe in lumea asta eroi si daca exista vroiam sa fiu si eu unul pana cand am ratacit si am asteptat de la altii ceea ce numai Dumnezeu imi putea da sau eu insami

si realizand toate astea am continuat sa ratacesc, lasandu-mi sufletul sa atarne ca limba unui caine insetat si tot n-am aflat ce rost am in viata

si tot singura m-am gasit ca da omul e singur, chiar si cand indreapta mana spre celalalt sau sufletul, singur si gol in fata lui Dumnezeu.

si ce bine ar fi sa trec si eu beyond borders ca la loterie n-am nimerit lozuri norocoase sau daca am nimerit le-am confundat cu unele nenorocoase si le-am ratacit dar mi-ar placea beyond borders unde sa uiti si de orice altceva decat dorinta de a-i ajuta pe cei care au cu adevarat nevoie de ajutor

poate ar fi trebuit sa urmez alt fel de vise sau poate ar trebui sa ajustez ceva ganduri. nu stiu ce drum sa urmez si nici nu vreau mai mult decat un singur raspuns.





August

1 09 2009

Cam trista in seara asta. De inteles, cel putin din punctul de vedere al muzicii care umple camera. Da, un „pian” din House.

Si-a inchis august ochii, impreunandu-si mainile ca pentru rugaciunea de mormant. A lasat ca matanii cateva zeci de imagini fericite, dintre care postez acum pe Facebook.

Stiam ca e clipa scurta si ca o sa ma trezesc singura. Dar ce august binecuvantat.

Imi alearga prin minte linistea marii, pescarusii diminetii cand am privit cu L apusul soarelui (cu burtica ei cu tot🙂 ), damburile de nisip si ierburi salbatice, rochia albastra.

Seri de cantece in tabara, de tobe si de pian, mandolina de langa lac.

Atingeri in joaca si mangaieri, copiii din casa de 2 pe 2 care muscau cu pofta din paine. Fetzele copiilor pictate a fluturi, tigri si lei.

House, in ultimele saptamani, ca un drug addict. It should last forever!

Septembrie e aici.





Cititorul(ui)

15 06 2009

Da, tie personal iti spun. Celui care te ascunzi.

Am plecat de acolo. Uneori intorc privirea

Ma doare

Dar am plecat.

Daca ranjesc? Uneori da. Nu putem sterge amintirile.

Si nici sentimentele.

Dar putem invata sa gandim, inainte de a vorbi.

Sa ne permitem fericirea.

Asta nu e un mesaj de tipul “better safe than sorry.”

Daca ar fi fost, nu l-as fi scris.

Citeste acum in mine.








Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.