interior.

am vazut un om trist pe strada

mergeam pe langa el.

as fi vrut sa ii scot ochii si sa ii smulg umbrele din ei

apoi sa ii pun la loc.

i-as fi zis ca numai copiii iubesc cu adevarat.

avea un zambet fortat, de parca gura incercase sa se impotriveasca obrajilor sau invers.

un clovn pictat cu un ranjet.

mergeam pe langa el si as fi vrut sa il scutur, sa-l lovesc si-apoi sa-l mangai

ochii lui spuneau povesti de morminte (un clovn, un copil, un strigoi)

e-atat de dureros sa te simti inutil

tristetile noastre sunt aceleasi si totusi diferite si fugim, fiecare haituit de propriile temeri. fugim de noi si de Dumnezeu.

am strans atatea rugaminti si in gand am vorbit cu tine pana mi-a ragusit vocea, strainule. nu vezi cat esti de frumos?

si cand te-ai pierdut in zare

n-am ramas decat eu, cu pensulele in mana, desenandu-mi un ranjet de clovn pe fata.