Cand sting televizorul, incep sa gandesc

cam asa e si cu muzica tare din casti, pe care o ascult ca sa imi asurzesc constiinta.

Nu stiu de ce am vrut azi sa scriu. Ba da, tocmai am zis in titlu. Incepusem sa imi aud mintea. Vinerea seara nu ma uit la tv.

Am incercat, o perioada, sa imi duc la tacere gandurile. Sa fiu precisa, simpla si rationala – sa fac, fara sa despic firul in patru. Iar cand aveam timp liber, ma drogam putin cate putin cu ceva care sa imi creeze o stare de blur a mintii. Cu o emisiune mondena. Cu zgomot.

N-am sa ma schimb din ce am devenit. Pur si simplu  incerc sa ma exprim – sa ma autodefinesc, sa invat, sa experimentez.

In seara asta, am ridicat degetul de pe butonul de fast forward si am lasat gesturile sa fie lente. Am adormit cu capul pe spatarul canapelei, ghemuita, si cand m-am trezit inca respiram adanc. Uitasem, de cateva luni, ca exist ca entitate plina de senzatii. M-am dat cu crema pe corp si mi-am vazut pielea – ce descoperire, dupa ultimele sute de ore in fata computerului, la birou!

Poate ar trebui sa fie mai multe vineri seara pe saptamana.